Dieta pentru abdomen plat

ce sa mananci?

1-grasomega-iunie 2017

Daca ai strans ceva grasime pe abdomen in iarna ce a trecut si te gandesti cu ingrijorare ca se apropie sezonul costumului de baie, te ajutam cu cateva solutii. Dieta pentru abdomen plat este chiar o cura usor de urmat, nu te supune la calcule de calorii si nici la infometare. Nu trebuie decat sa respecti cateva reguli:


1. Mananca cinci, chiar sase mese pe zi, dar fara rontaieli intermediare. Daca mananci cand esti rupt de foame ai tendinta sa mananci mult si repede. Nu-i lasi timp creierului sa constientizeze faptul ca te-ai saturat. Inghiti pe nemestecate, digestia merge prost, nutrientii din alimente nu sunt complet asimilati de organism, senzatia de foame apare din nou si astfel intri intr-un cerc vicios in care portiile devin din ce in ce mai mari si mai neindestulatoare.

Ce alimente poti consuma pentru abdomenul perfect

Pune accent pe proteine, astfel iti vei dezvolta masa musculara care este marea consumatoare de calorii si care iti accelereaza metabolismul de ardere a grasimii de pe abdomen si nu numai.


– Peste

Combinatia de proteine si acizi grasi omega 3 iti va tine greutatea sub control. Pestele gras este cel mai eficient – macroul, somonul salbatic, tonul sardinele etc; cel putin doua mese incluse pe saptamana, consumate in loc de alte alimente, te vor scapa de niste kilograme.

– Iaurtul natural grecesc

Contine proteine de calitate si o mare cantitate de probiotice. Cu ajutorul lor digestia va functiona la cote maxime, nutrientii vor fi absorbiti complet si senzatia de foame nu te va deranja prea curand dupa masa.

– Oua

Albusul este o foarte buna sursa de proteine, cu toti aminoacizii necesari dietei tale si fara nici un strop de grasimi, dar nici galbenusul nu trebuie aruncat. Oul este unul dintre cele mai complete alimente. Are in compozitie toate vitaminele, mai putin vitamina C, plus minerale: calciu, magneziu, zinc, fosfor, potasiu, fier, sodiu, mangan, seleniu.

– Fructe de padure

Fructele de padure – murele, afinele, fragii, coacazele, zmeura, sunt bogate in antioxidanti, contin putin zahar, sunt slabe in calorii, dar foarte bogate in fibre, compusi care ajuta mult in dietele de slabire.

– Mere

Merele contin cea mai mare cantitate de pectina naturala, fibra care ajuta la detoxifierea organismului, mentine sanatatea colonului, a intestinelor, tine sub control nivelul de glucoza din sange si nivelul de grasimi, inclusiv de colesterol. Pectine poti asimila si din morcovi, mazare, piersici, caise, portocale, grapefruit. Atunci cand tinea cura de slabire si tragea tare sa isi vada abdomenul perfect plat, Grasomega incerca sa nu manance nimic dupa orele 19:00, iar daca totusi manca dupa acesta ora, alegea doar mere.

– Hidratare din belsug – apa plata, ceaiuri

Mai puteti consuma: legume verzi, nuci, seminte de dovleac, carne slaba, ulei de masline, avocado, cereale integrale, ciuperci, humus.

Daca vrei sa ai abdomenul plat nu consuma: dulciuri rafinate (zahar si faina alba), alimente procesate, grasimi saturate si grasimi trans, alcool.

In general, pe moment, baloneaza bauturile carbogazoase, inclusiv apa minerala carbogazoasa, anumite legume: fasole, broccoli, conopida, varza, ceapa, lactatele (in cazul celor cu intoleranta la lactoza), prajelile, alimentele fast-food, excesul de sare, guma de mestecat. Reactiile nu sunt aceleasi pentru toata lumea; stii probabil ce te baloneaza si poti sa te feresti.

2. Miscare fizica. Desi miscarea fizica nu are aceeasi pondere in pierderea kilogramelor ca alimentatia, nu trebuie sa te lasi prada sedentarismului; cu atat mai mult daca vrei sa ai abdomenul plat trebuie sa iti intaresti muschii care il sprijina. Antrenementele calisthenics, cu greutati si exercitiile aerobice, axate pe muschii din zona abdomenului, efectuate de trei ori pe saptamana, iti dezvolta mai frumos masa musculara si iti corecteaza postura, iar o postura corecta te face sa arati mai tanar si mai suplu.


Am slabit 17 kg in 3 luni de zile. Insa nu ma opresc aici! Urmareste ce pasi fac in continuare pentru a obtine un corp armonios, bine lucrat, asa cum imi doresc. Aboneaza-te la newsletter:

Adresa ta de mail aici:

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu mai jos

*



Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii
Politica de confidentialitate
Urmareste pas cu pas transformarile lui Grasomega. Ce urmeaza sa faca?

Adresa ta de mail aici: