De ce acumulez grasime pe abdomen – din ce cauze apare

zahar, bere si...

abdomen plat grasomega 2016

Grasimea abdominala este semnalul pe care organismul ti-l trimite ca ceva nu e in regula; te avertizeaza ca faci greseli care pot fi periculoase pentru sanatatea ta. Grasimea de pe abdomen poate fi subcutanata: mai mult sau mai putin, toti o avem, este inestetica dar nu prezinta, in sine, un pericol pentru sanatate.


Numai ca atunci cand ai acumulat grasime subcutanata e mai mult ca sigur ca ai si un depozit de grasime viscerala, un tesut activ, care invaluie organele vitale, ficatul, inima, plamanii si reprezinta un mare risc de boli cardiovasculare, hipertensiune arteriala, diabet, cancer de san sau de colon.

De ce acumulezi grasime abdominala

– Consumi frecvent zahar


Nu-l mananci cu lingurita, dar mananci parjituri, placinte, bomboane, inghetata si multe altele. Mai periculoase decat ai crede pentru zaharul continut sunt sucurile carbogazoase, chiar si sucurile naturale preparate in casa. Daca mai bei si 2-3 cesti de cafea sau de ceai, indulcite cu zahar se aduna alte grame in consumul zilnic. Daca consumi semipreparate si alimente procesate fara sa citesti etichetele, consumi alte grame de zahar. Produsele fara grasimi asa-zis dietetice contin si ele zahar sau indulcitori artificiali, cu nimic mai buni decat zaharul.

– Burta de bere

Alcoolul consumat in exces produce inflamatie in organism, iar inflamatia poate fi una dintre cauzele obezitatii. Surplusul de calorii din alcool se depune si in stratul de grasime abdominala.
Unul-doua pahare de vin, consumate zilnic la masa, sunt mai putin periculoase pentru silueta, spun specialistii, decat cantitatile abundente consumate cu diverse ocazii.
Berea, lichiorurile si alte bauturi alcoolice dulci sunt cele mai periculoase cand vine vorba de acumularea grasimii abdominale viscerale.
Oricum, excesul de alcool nu e bun, primul care este puternic afectat este ficatul, care oricum are o povara si o raspundere destul de grea in procesele ce au loc in organism; nu-l supraincarca.

– Consum insuficient de proteine

O dieta hipoproteica este la fel de periculoasa ca si una hiperproteica. Proteinele confera starea de satietate si in felul acesta reduc numarul de calorii consumate la masa.
Consumul scazut de proteine duce la dezvoltarea hormonului Neuropeptida Y, hormon care stimuleaza pofta de mancare si in special pofta de dulciuri; cu alte cuvinte deschide calea acumularii de grasime si a obezitatii.

– Ai ales gresit grasimile

Grasimile trans sunt cele mai periculoase grasimi din lume. Le consumi din majoritatea alimentelor ambalate, fabricate industrial, precum si din produsele fast-food. Sunt un gen de grasimi folosite pentru prelungirea termenului de expirare al produselor si provoaca inflamatie, rezistenta la insulina, obezitate, sindrom metabolic, boli cardiovasculare si multe, multe altele.
Alege grasimile mono si polinesaturate, si mai putine grasimi saturate, dar evita complet grasimile trans.

– Ignori milioanele de bacterii din intestine

Milioanele de bacterii bune si rele din intestine trebuie sa traiasca intr-un echilibru stabil. In caz contrar nu vei putea opri in nici un fel cresterea in greutate, dezvoltarea tesutului adipos, inclusiv al stratului de grasime abdominala si aparitia bolilor generate de obezitate.
Consuma alimente bogate in probiotice, alimente intregi si mai rar alimente prelucrate industrial.

– Te stresezi prea mult

Orice om are momente mai grele in viata, dar poate tu faci din tantar, armasar. Tot de tine depinde controlul asupra stresului; te poti autoeduca in momentul in care vei constientiza ca stresul iti face foarte mult rau. Ia aminte de la Aristotel: Daca exista o rezolvare, de ce te framanti? Daca nu exista nicio rezolvare, de ce te framanti?
Problema cu stresul este ca iti ridica nivelul de cortizol, hormonul stresului, care iti creste poftele de alimente interzise, dulciuri in special, si care depune excesul de calorii sub forma de grasime, in special in zona abdominala.

– Esti sedentar

Obezitatea si grasimea abdominala sunt in raport invers proportional; cu cat te misti mai putin, cu atat mai mult iti maresti greutatea corporala. Stilul de viata modern, confortabil, este in mare parte vinovat de cresterea ratei de obezitate in lume. Mai bine zis tu esti vinovat, tu faci alegerile: poti alege sa stai ore in sir pe scaun sau pe canapea in fata laptopului sau televizorului sau poti alege sa faci miscare, sa te plimbi, sa socializezi si sa ai o viata sanatoasa.


Am slabit 17 kg in 3 luni de zile. Insa nu ma opresc aici! Urmareste ce pasi fac in continuare pentru a obtine un corp armonios, bine lucrat, asa cum imi doresc. Aboneaza-te la newsletter:

Adresa ta de mail aici:

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu mai jos

*



Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii
Politica de confidentialitate
Urmareste pas cu pas transformarile lui Grasomega. Ce urmeaza sa faca?

Adresa ta de mail aici: